Cinci monştri mitici ai eclipsei care ”se joacă” cu soarele şi luna

Culturile abundă în întâmplări mitice, unele dintre ele fiind şi simbolul/evenimentul care marchează sfârşitul lumii. Totuşi, relaţia dintre un fenomen natural şi mit nu este întotdeauna foarte clară. Nu ştim dacă aceste culturi antice au creat mituri pentru a explica eclipsa sau au văzut miturile ca reflexie a mişcărilor celor doi aştri, scrie Atlas Obscura.

Apep

• Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
• Lys Assia, prima câștigătoare la Eurovision

Multe mituri ale eclipsei solare au legătură cu noţiunea de dualitate lumină-întuneric, bine şi rău. Cum este uşor de imaginat, obstrucţionarea subită a luminii în timpul zilei este un eveniment nefast pentru omul antic. Aşadar, cosmologia egipteană vorbeşte despre Apep, şarpele cosmic, care întruchipează haosul şi moartea, fiind adversarul direct al zeului soarelui, Ra. Conform mitului, Apep aproape consumă soarele, dar Ra reuşeşte de fiecare dată să scape.

Rahu

Cunoscut înainte ca Svarbhānu, demizeul obţine viaţă veşnică după ce a băut Amrita, nectarul nemuririi. Vishnu nu a acceptat acest lucru şi l-a decapitat înainte ca lichidul să treacă de gât. Astfel, capul fără corp a devenit Rahu. Consumat de furie, acesta a dorit să se răzbune pe Soare şi pe Lună care l-au informat pe Vishnu de dorinţa lui de a bea nectarul nemuririi. Astfel, Rahu urmăreşte cei doi aştri, iar câteodată reuşeşte să-i prindă. Victoria este temporară, pentru că atunci când înghite Soarele sau Luna, acestea cad din gâtul lui Rahu şi îşi continuă drumul.

Sebettu

Sebettu reprezenta grupul de şapte demoni care împrăştia boală şi moarte în Mesopotamia, iar ocazional, vânau luna.

Epopeea Erra şi Isum, scrisă în akkadiană în jurul secolului al VIII-lea î.e.n., spune că cei şapte războinici sunt atât de mortali încât chiar şi suflul lor era moarte. De asemenea, lui Erra, zeul bolii şi distrugerii, îi place să îi lase liberi pe pământ atunci când „gălăgia oamenilor devine prea zgomotoasă”.

Asirienii vedeau în aceştia şi în eclipsele cauzate semne de rău augur, iar anumite eclipse de lună se traduceau prin pedepsirea regelui de către divinitate. Acest lucru putea necesita moartea rituală a unui rege surogat (šar puhi), care murea în locul regelui.

Sköll şi Hati

Atunci când ceva groaznic se întâmplă în mitologia nordică, se poate spune fără greş că Loki a fost implicat. Zeul viclean a reuşit să reproducă regina lumii de jos, un şarpe care poate consuma lumea şi un lup gigantic care este capabil să omoare zei. Lupul, Fenrir, a dat naştere la ce va avea să fie dispariţia lunii şi soarelui în Ragnarok, Sköll şi Hati. Sköll va consuma soarele la sfârşitul timpului, iar Hati va mânca luna.

Peri

În tradiţia persană pre-zoroastră, Peri reprezentau umanoizi înaripaţi, un fel de zâne în miturile universale, dar care puteau fi atât benevolenţi, cât şi cu intenţii mai puţin pozitive, precum întunecarea soarelui.

Cultura islamică le-a modificat natura, devenind îngeri decăzuţi care într-un final s-au pocăit.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Demoni care atrag oamenii în pădure prin plânsul lor şi bestii ce răpesc copii. Iată 8 dintre cele mai oribile creaturi mitologice din folclorul popular din jurul lumii

România, inclusă pe harta mondială a locurilor de baştină ale creaturilor mitice care au stârnit curiozitatea oamenilor de-a lungul secolelor

Bigfoot, Yeti şi alte creaturi misterioase: ce arată primul studiu genetic de amploare asupra acestui subiect?

Cele zece plăgi biblice: fenomen natural sau „mânie divină”?